|
Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi. |
|
|
Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi. |
|
|
Toate poeziile de mai jos imi apartin si ma reprezinta pe mine asa cum eram in perioada 1996 - 2001. Vreau sa le multumesc tuturor celor care m-au ajutat in perioada respectiva . -H.S.- |
|
Tristetea unei lumi cuprinsa de tacere Pamintule,de-am sa te uit vreodata Si-am fost odata ceea ce voi fi, si fi-voi intr-o zi ceea ce-am fost |
|
|
PoezieSint dulcele suspin al visurilor voastre O lume ce-i pierduta in suflete de astre... Iar Luna-mi este mama, si Soarele mi-e tata, Iar eu sint cel pe care ei nu-l vad niciodata... Sint doar o-nchipuire a noptii instelate, O
umbra, o fantasma a boltii-ntunecate.
|
Iluzii-ntortocheate
Eram pierdut in intunericul absurd Al unui univers batrin si surd... Stateam in el si ma gindeam nitel La ceea ce fusese el... Era un gind despre-o cetate Cu lumi pierdute, insingurate, Cu fete triste, insetate, Era...un gind despre-o cetate.
|
|
Urlati!
Cu urletele voastre tacerea s-o darimati!
Da,urlati,nu va jenati!
Caci nu este nimeni aici!
Liniste!
Cu linistea voastra zgomotul sa-l darimati!
Liniste!
Taceti si asculati tacerea...
Caci eu sint in ea...
Si ea este in mine...
|
|
Drumul ce duce-n Luna
Un drum oarecare, ce duce pina-n Luna, Statea nemiscat,cazut intr-o fintina, Era ca o lumina, albastra si duioasa, Un strop de fericire-ntr-o lume prea frumoasa.
Treceau clipe si ore, treceau cu bucurie, De parca...ele n-ar mai vrea sa fie... Iar drumul care duce pina la mindra Luna Era si el, acolo, cazut intr-o fintina.
|
Amagire
Pe cerul visurilor mele Apari si tu, frumoasa mea, Un inger ce-a cazut din stele, Sa fii o clipa viata mea.
|
|
Aseara am primit primul meu pistol.
Era nou si stralucitor,
Dar mirosea a moarte.
Asa ca l-am incarcat,
Am coborit in propriul meu eu
Si am impuscat tot ceea ce era rau in el,
Sperind sa nu mai fiu niciodata trist si rau...
Dar nu a fost asa...
Eu sint urit,
Da, sint urit,
Sint fericit ca sint urit
Si diferit de toti ceilalti.
Stau singur intr-un colt al lumii
Privind intr-o oglinda sparta de demult,
Sperind ca totul sa dispara
In partea nevazuta a Lunii de pe cer.
As vrea sa fiu doar eu aici
Cautind un loc unde sa ma pot ascunde de tot ceea ce exista,
Si unde sa pot gindi...
..............................................................................................
Idei nebune-mi fug prin cap,
Caci viata mi se scurge toata.
|
|
Noaptea
Stau singur, singur, intr-un con de umbra Privind spre cerul plin de stele Pe cer apare-o alba dunga... < A mai murit una din ele...>
Sub vraja ce ma inconjoara Privesc uimit la mindra Luna, Care pe cer isi desfasoara Pelegrinarea sa nocturna.
Iluzii ce pareau pierdute In vremi rapuse de tacere, In lumina palida a Lunii Apar pe cer, plutind spre stele.
Povesti cu printi si cu balauri, Cu magi si pietre fermecate, Istorii ale unor vechi centauri Pe cer sint toate adunate.
Izvor al visurilor mele Imi amageste din nou viata, Iat eu ma uit cu jind spre stele Nevrind sa vina dimineata.
|
Dimensiuni ascunse in mintea omeneasca
Creeaza universuri ce par a fi reale,
Imagini renascute din propria cenusa
Si suflete pierdute in ceturi temporale.
O lume cu miresme, culori adevarate,
Cosmar al realitatii ce nu il intelegem
Ne-mbie s-o patrundem in fiecare seara
Atunci cind pentru unii e viata mai usoara.
Poezie pentru tineIn inima mea Iti simt iubirea ta In sufletul meu Vei fi aici mereu Doar tu... Doar tu...
|
|
|
|
Poem ascunsIn valea neputintei, in dimineata asta, Cind soarele-si strabate al sau itinerar, Se afla o carare ce duce spre niciunde, Intr-o zona unde totul nu pare-a fi real.
Copaci ce putrezesc in propria uitare, O mlastina prea verde cu niste ochi de fier, Si ierburi ofilite de-atita nepasare Creeaz-aici un aer de paradis mizer.
Dar totul disparea-va peste putine clipe, Cind soarele ajunge l-al sau apocalips O lume unde viata nu pare sa triumfe Si-n care totul pare a fi atit de trist.
Sfirsitul e aproape, aproape este clipa Sfirsitului ce pare a nu intirzia, Copacii incep sa plinga, stiind ca este timpul Cind Luna va rasare pe-un cer de catifea.
|
Ma sting...sint dus de-al mortii val,
Plutind incet spre stele
Catre-un galactic Taj Mahal
Al visurilor mele...
Eu las in urma amintiri
Pierdute in uitare,
Si-un univers de amgiri
Pierit in nepasare...
In zborul meu spre absolut
O ruga-ti aduc tie,
Un fulg de nea, un ciob de lut,
Ascuns in galaxie.
As vrea sa fie-n ochii mei
Sclipirea ta albastra,
Din cind in cind sa-ti vad cu ei
Lumina cea maiastra.
Pamintule, tarimul tau
N-as vrea sa-l uit vreodata
Cind trupul meu va fi al tau
Vei spune: << A fost odata..>>.
Mi-am azvirlit trecutul pe lespedea uitarii
Caci mintea imi atirna de o povara necunoscuta
Si se umflase asemenea unui balon umplut cu gaz.
Acum... admir inocent indiferenta celorlalti
Ce-si poarta greu povara unui trecut prezent
Si-aluneca pe piatra nelinistii eterne.
In fata mea se afla clepsidra timpului...
Daca as vrea, as putea sa o sparg
Si voi sa nu mai existati...
Pirdut ar fi atunci sensul universului!
Eu astazi mi-am stricat o jucarie,
Scapind o bila de argint pe ea.
Si era atit de frumoasa...
Cu albastrul acela misterios, cu verdele sau crud,
Cu blindul cenusiu si albul de la capete...
Parea o minge fermecata
Ce as fi vrut s-o am pe viata...
Dar nu-i nimic! Caci poate....
Si-am fost odata ceea ce voi fi, si fi-voi intr-o zi ceea ce-am fostAm iesit afara din razboiul urmator Caci astazi este ziua mea cea fericita, Cind ploua peste tot cu lacrimi cenusii Ce spera sa inece trecutul in inima mea...
Totul e dus de apa cea murdara Spre locul unde pot vedea gindurile voastre Si unde ploaia poate sa-mi inece Sperantele pierdute-n mii de amintiri.
Iar eu ma ocolesc cu grija, Temindu-ma de esenta necunoscutului din mine, Caci eu am fost odata ceea ce voi fi, Dar niciodata nu voi fi ceea ce-am fost...
|
|
Paseam prin colbul unui drum de tara
Stirnind pe jos mici nouri de argint,
Ce dispareau in noaptea de afara
Ca niste soapte vechi, uitate, de alint.
Eu nu eram decit o umbra oarba
A unui pelegrin cazut in asta lume,
O palida tristete, un fir uscat de iarba,
Plutind spre-ngemanarea cu o alta lume.
O lacrima stinghera visa la nemurire
In ochii-mi ce priveau incet spre absolut,
Caci viata nu mai este decit o-nchipuire,
Un simbure uscat pe-un ciob ciudat de lut.
Paseam prin colbul unui drum de tara
Dorind mereu sa fiu altundeva,
Intr-o lume fermecata dintr-o apusa seara
Pe care am trait-o, atunci, demult, cindva...
|
|
Nu mai conteazaPe cerul mohorit al unei nopti de toamna Apare marea umbra a vesnicii taceri, Care prin norii negri, ce-ascund pe-a noptii doamna, Ameninta Pamintul cu sulite de-otel.
Un stol de pasari negre, ce vin din departare Cad prada intunecimii, plutind inert spre cer, Iar prin puterea noptii, aceasta aratare, Imbratiseaza lumea cu trupul ei de fier.
Copaci batrini de veacuri, cu crengile uscate, Priveau cu ochii tristi spre norii ce coboara, In timp ce pe pasune, animalele-nsetate, Se duc incet,la pas, catre o veche moara.
Paianjeni mari si negri, ce stau ascunsi in iarba, Isi fac degraba pinza, sperimd sa inconjoare Cu ea, aceasta umbra, s-o faca tot mai alba, Sa lumineze timpul si lumea fara soare.
Dar cerul innegrit deodata se aprinde, Iar stelele cad moarte peste tacerea Lunii... Tristetea-i pretutindeni si-n soaptele ei prinde Trecutul, si prezentul, si viitorul lumii...
|
In oglinda tacerii
Mi-am ascuns toate fetele mele,
Pentru ca lumina inimii
Sa poata iesi afara din sufletul meu
Si sa calauzeasca intunericul
Spre crepusculul amiezii...
Atunci, in copacul acela, in acea oglinda,
M-am vazut asa cum eram de fapt...
Dar n-am inteles nimic,
Si cred ca e mai bine asa,
Caci iata!
Soarele a aparut din nou pe cer,
Luminind aripile ude ale ingerilor
Ce au grija de toate fetele mele.
Nu-mi amintesc nimic din ceea ce voi face
Peste putine clipe,
Cind poate voi primi inapoi gindurile mele,
Dar cred
Ca asta este tot ce imi doresc
Atunci cind inchid ochii
Si ma las cuprins de necunoscut.
Din gura si din mintea mea
Ies acum cuvinte necunoscute mie,
Sau poate ca e doar imaginatia mea...
Caci iata!
Viitorul nu mai e decit o amintire
Pierduta, undeva, prin gindurile mele...
Tristete infinitaA fost o clipa-n viata mea Cind gindurile ma purtau printr-un castel al suferintelor Ascuns in visele celor pierduti in fericire... Priveam atunci la timpul ce ardea sub greutatea lacrimilor mele Caci ochii mi se inecau in amintiri demult uitate... Eu doar paseam stingher, inconjurind mereu necunoscutul, Uitat de cineva-n sperantele desarte Care pluteau in mine, de mii si mii de ani... Acum... Visez la gindurile mele risipite intr-un ocean al deznadejdii Dintr-un castel ce dainuie, de veacuri. mereu in mintea mea...
|
 |
Imi amintesc de strigatul tacut
Al intunericului confuz ce dainuia in mine
Si-n lumea faurita, atunci, doar pentru el...
M-am regasit, tirziu, pe undeva, pe-acolo,
Cu simturile goale si cu ochii tristi
Iar totul se parea a fi lipsit de sens...
Eram pierdut in mine insumi,
In ceea ce fusese-odata eul meu,
In intuneric si in bezna
In noapte si in vesnica tristete...
Si eu...
Nu mai simteam nimic,
Nu mai gindeam nimic,
Nu mai visam nimic...
Caci eu...nu mai eram decit
Nimic...
Apleaca-mi capul, doar...pentru o clipa,
Sa pot gindi si eu prin mintea mea
Si sa plutesc prin sufletul ce-n pripa
S-a despartit, acum, de viata ta...
Atinge-mi pieptul, ca sa-ti simt tristetea
Ascuns-aici, demult, de trupul tau
Ce-a disparut acum, sfidind si batrinetea
Lasind in urma doar pareri de rau...
Ia-ma de mina si inchide-mi ochii
Sa pot vedea ceea ce tu ai fost,
O perla argintie inaluita-n rochii
Si-o piatra nestemata-ntr-o lume fara rost...
Saruta-ma, ca sa visez la tine,
La ceea ce a fost odata viata ta,
Cuvinte risipite, ce dainuiau in mine,
Pe care le-am soptit, doar tie, atunci, cindva...
Viseaza-ma, sa fiu mereu cu tine
Imbratisati, in umbra si mister,
Si sa plutim spre ziua care vine
Tinindu-ne de mina, prin norii de pe cer.
Eu inca mai visez la stelele acelea
Aruncate pe o pinza a intunericului etern
De un pictor ratacit printre culorile vietii...
Si mai visez la stropii de lumina care
Pluteau firav prin universul de clestar
Plamadit in taina de soaptele indragostitilor.
Eu doar as vrea sa stiu la ce-au visat si ele
Atunci cind ochii mei si-ai tai s-au prabusit incet
In frumusetea lor atemporala, care,
Se oglindeste-n vis, in floare si-n mister.
In clipele cind soapta spargea rizind placerea
Si-atunci cind nepasarea era iubita mea,
Fiinta-mi obosita se cobora-n tacere
Pasind incet, pe virfuri, catre speranta ta.
Nu stiu daca durerea ce-a existat in mine
A disparut cu timpul, ca un stravechi mister,
Dar simturile mele le simt acum in tine
Invaluite-n umbre si izuri de etern...
Eu ma privesc in tine, acolo, linga masa
Unde pamintul negru acopera mereu
Cuvintele rostite de tine-acum in casa
In care-a poposit, odata, un Sfint evreu...
Puterea mi se stinge, dorinta imi dispare
Si se prelinge-ncet si greu spre trupul tau,
Atins de neputinta-mi intorc capul spre Soare
Cazind, fara sa-mi pese, in bine sau in rau.
Tacerea este totul, e tot ce mai conteaza
Cind ochii plini de viata si-au stins sclipirea lor,
Fiinta-mi amortita, ramasa fara paza,
Se naruie sub ploaia ce cade printre nori.
Ma uit prin ochii tai la soapta care este
Inlaturata-n graba, acum, din fata ta,
O umbra ruginita imi da a mortii veste,
Ca praful si tristetea s-au dus din viata mea.
Culoarea umbreiNisipul auriu... Un cer mult prea albastru... Nu stiu de ce eu vad, Dar nu as vrea sa vad...
Sub cerul fara pata impodobit cu stele O dulce adiere se-asterne pe nisip Si-l spulbera usor spre magice castele Imprastiate-n ceturi de-un visator Oedip.
Sint prabusit in palidul pustiu Al dunelor si-al oazelor sihastre, Si ma indrept spre locul care-l stiu Inconjurat de suflete de astre.
Naluci ce imi ranesc gindirea-ncetosata Apar la orizontul sperantelor tirzii Si se coboara-n soapta spre inima-mi speriata Pe care-o linistesc rostindu-i poezii...
Miresmele de crini ce-mi dainuie in suflet Ma amortesc usor, intrind si-n trupul meu, Stinghera luminare a vietii mi se stinge Caci cerul isi desface al noptii curcubeu.
Nisipul auriu acopera pamintul Pe care-am pribegit, odata, in viata mea De undeva de sus eu mai zaresc doar vintul Inconjurat de stele si de tristetea mea...
O floare ratacita peste mormintul noptii Isi scutura-n tacere petalele de fier, Care se sting in taina, in sanctuarul mortii, In umbre de albasttru si in al meu mister.
|
|
Cindva, intr-o noapte tirzie
Cineva mi-a spus ca stelele
Nu sint altceva decit ochii tuturor fetelor
Care au fost iubite vreodata...
Nu stiu de ce,
Dar in fiecare stea pe care o privesc
Eu vad doar ochi tai...
Si nu stiu de ce...
Eu te iubesc atit de mult...
|
|
Amintiri
Imaginea chipului tau Imi umbreste din cind in cind privirea, Chiar daca praful s-a asezat Peste arsita vietii si-a timpului... Sunetul valurilor ce mingiiau nisipul Unei mari vesnic tulburate si zbuciumate Si lumina stinghera a farului Care descopera necunoscutul Imi ravasesc gindurile, Facindu-ma sa-mi amintesc de tine. Amintiri alungate din cutia uitarii Si urme de abis Se revarsa peste mine, La fel cum lumina noptii se revarsa-n lumina zilei Umplind-o de intuneric... Nu pot sa uit frumusetea nemaivazuta a chipului tau Incrustata-n perla aceea Gasita de un visator nebun Pe plaja insingurata de linga farul vesnic adormit...
De-atunci, uitat pe plaja cea sihastra, Ma plimb si ma intreb mereu: Tu oare unde esti? Si oare cine esti?
|
Pinzele...unor tablouri goale,
Imprastiate-n incapere
Inconjurate de cearceafuri
Asemeni valurilor marii...
Si, intr-un colt,
Petalele de crini si trandafiri salbatici...
Lumina de clestar a primaverii
Iti lumineaza fata...
Iar tu zimbesti stingher
Si te intrebi daca-i visat sau nu...
Te-ai ridicat de jos...
Te-ai dus la geamul spart
Si ai privit prin el
La trecatori...
Culori de curcubeu
Rotindu-se, in jurul tau, mereu...
Si chiar acum,
Privind la pozele de pe pereti...
Imagini...soapte...doar iluzii...
Te-ai imbracat,
Si-ai asteptat ceva...
Stiai ca poate intr-o zi
Tu vei avea o viata minunata,
Dar nu acum...
Cu miinile goale...acele geamuri sparte...
Acele poze vechi...
Doar sentimente...sau iluzii...
Si pinzele unor tablouri goale
Imprastiate-n incapere...
Culori de curcubeu...
Imagini ale vietii...
Nimic...
Dar poate totul...
Eu inca sper sa pot fi iertat
De lumea din exteriorul meu
Pentru toate zilele fericite
Care au existat in mintea mea
Si in zimbetul meu...
Acum, in gradina cea pustie a sufletului meu
Nu mai exista nimic care ar putea sa ma impresioneze...
Poate doar linistea...
Sau adierea vintului...
Ma voi naste miine din nou
Caci acum e timpul sa inchid ochii
Si sa ma odihnesc putin...
Izvorul vietii mele hranindu-se din mine
Se pregateste pentru cel care doar miine imi a lua locul...
Eu stiu...ca ziua-mi apartine
La fel, poate, si noaptea...
Sint doar o picatura-n univers
Pe care-un prunc prea insetat
O soarbe cu pofta
Umezindu-si buzele
Ce se contureaz-usor
Pe fata inocentei sale...
O muzica noua imi rasuna in minte
Si-mi aminteste de tot ceea ce-a fost frumos in viata mea:
Mirosul de zapada, de frunze si de iarba,
Un ghiocel stingher ce plinge-n palma mea,
Fantasme-ndepartate de le zaresc in ceata,
Tristeti fara sfirsit,
Trecutul, doar trecutul,
Si amintiri de pretutindeni...
Acum..
E intuneric...si lumina,
E totul nou...nu stiu nimic,
Dar poate imi voi aminti de mine,
De viata mea,
Si-as vrea...de tine...
Ti-am trimis scrisori nenumarate
Dar nu ti-a pasat de mine...
M-am gindit mereu la tine
Dar tot nu ti-a pasat de mine...
Si te-am uitat.
Acum...pierduta in melancolie
Ai inceput sa te gindesti la mine
Si-ai inceput sa ma iubesti...
Tu speri sa-mi amintesc tot ce s-a intimplat,
Chiar daca stii ca nu mai vreau aceasta.
Iar eu, pierdut in melancolie,
Am inceput sa ma gindesc la tine...
Dar nu te mai iubesc!
Imi amintesc de toamna aceea
Invaluita-n frunzele uscate
Care dansau un vals nebun al clipei de apoi...
Raze de soare, adormite intr-o lumina fermecata,
Isi asterneau sarutul peste sufletul
Tuturor celor care inchideau ochii
Si se scufundau in fericire...
Priveam la pinza cea senina a boltii de azur
Ce hoinarea prin auriul vesnic
Pe care soarele-l imprastia in umbra zilei...
Miresme imbatatoare se agatau de mine
Ma indrumau continuu spre un apus trecut,
Cu poze-ngalbenite ce le zaream in minte,
Cu umbre fara chip si spre un vechi suris...
Era o toamna ca oricare alta,
Abandonata-n farmec si mister.
Ceea ce vad acum in fata mea
E o oglinda reflectata-n chipul tau...
Ma misc..iar ochii mei ma dor
Si nu mai pot vedea si altceva...
Eu...iti aud pasii si vocea
Dar nu pot sa te simt.
Si-as vrea sa-ti pot zimbi,
Sa-ti spun ca te iubesc,
Sa ma hranesc cu sufletul tau.
Sint mult prea conectat la tine
Pentru a intelege ceea ce eu simt...
Si nu mai pot sa fac si altceva
Decit sa sparg oglinda.
Ipocrizia...aroganta... si snobismul...
Cuvinte separate,
Ce le-am gasit pe toate-n
Imaginea prostiei.
Nu stiu de ce
Mie mi-atit de greata
Cind ma gindesc la toti aceia
Care-o poarta
Cu-atit de multa nonsalanta.
Tu esti o soapta, un sarut si chiar o roza,
O dulce apasare, un chip frumos din poza,
Cuvintul nerostit, o patima nestinsa,
Un zimbet de copil, o lacrima aprinsa.
Tu esti o stea, o Luna si un Soare,
Un vis frumos, a noptii contemplare,
O pagina din cartea cea mai frumoas-a vietii,
Un cintec de demult, izvorul tineretii.
Te-am zarit pe tine, undeva,
Linga tabloul necunoscutului amurg,
Si am plecat...
Dar mi-a pasat de tine...
M-ai zarit pe mine, acolo,
Linga tabloul cunoscutului rasarit,
Si ai ramas...
Fara sa-ti pese de mine...
Cuvinte fara rost,
Care ar spune totul,
Daca ar fi fost ceva, vreodata...
Eu m-am nascut atunci
Cind nu m aputeam naste
Si am crescut atunci
Cind nu mai puteam creste...
Sint poate ceea ce-as fi fost
Dac-as fi fost sa fiu.
In capul meu se zbat si vor sa ias-afara
Cuvinte rasucite si ginduri torsoinate
Imagini anormale si sunete spectrale.
E doar un pic de nebunie...
Oare?
Amurg
E seara... Aud sunetul clopotelor, Simt adierea vintului, Vad frumusetea norilor... Si eu aud...si simt..si vad...
Sint doar un om... Pierdut printre cuvinte... Si sentimente...
|
|
Stau linga tine...
Ma simt atit de nesemnificativ...
Si nu stiu de ce...
Mai stau linga tine...
Stau linga tine
Si te sorb din priviri,
Ma gindesc la tine,
Sint napadit de amintiri...
Te iubesc
Si nu stiu ce m-as face fara tine...
E doar o poezie...
Nici dragoste...
Nici altceva...
Doar poezie...
In apa cea adinca a marii involburate,
In care doar tacerea nu este un mister
Mi-am aruncat, acum, iluziile desarte
Si-am inceput din nou sa ma gindesc la el...
A inceput sa ploua, dar cred ca nu imi pasa,
Caci stau pe loc si ma gindesc mereu,
Privind cu ochii tristi la vechea noastra casa,
In care-a locuit, un timp, copilul meu.
Copilul vietii mele s-a despartit de mine
Plutind spre un tarim ce dainuie-n abis...
Infasurat in umbre si in culori divine
Il mai zaresc, din cind in cind, in vis...
Doar dealurile verzi, invaluite-n ceata,
Au mai ramas, in amintirea mea,
Si-un zimbet de copil, un strop firav de viata,
Care s-a stins, demult, ca o stinghera stea.
Din norii cei albastri un fulger se desprinde
Si lumineaza cerul, plutind peste pamint...
Dorintele-mi pierdute el nu le poate aprinde
Caci spulberate-au fost, demult, de-al noptii vint.
|
|
Doar...o alta poezie
O adiere moale se-asterne peste ginduri Pe care le aseaza, frumos, in poezii Ce sint imprastiate de cele patru vinturi In tainice lacasuri si-n mii de fantezii.
Cuvinte risipite, ce-ascund doar sentimente Sint aruncate-n graba de catre-al meu penel, Eu le rostesc usor, visind la complimente De la frumoase zine ce dainuie-n castel.
Dar coala de hirtie ramine neatinsa Caci gindurile mele s-au spulberat in vis... Si-am adormit acolo, linga candela stinsa Si linga umbra Lunii si-a stelelor abis...
|
Daca ar fi sa-ti daruiesc dragostea,
As face-o fara sa ma gindesc,
Privind in ochii tai...
Dar acum nu pot vedea,
Iar infinitul e tot ce mi-a ramas...
Cuvintele de dragoste
Se plimba incet pe buzele mele...
Eu ti le daruiesc,
Caci infinitul e tot ce mi-a ramas...
E tot ce mi-a ramas,
Din ecoul dragostei mele pentru tine...
Atit de neinspirat am fost
Incit sa-mi urmaresc propria umbra
Pe care am gasit-o intr-o zi
Asezata linga mine...
Si-o simt atit de bine!
Ma odihnesc acum,
Caci ea e linga mine.
E umbra mea...
Sint trupul ei...
Pe care l-a visat dintotdeauna.
E umbra mea
Si-n gindurile mele
Ea e doar una...
E umbra mea!
Ma plimb pe o sirma
Cu ochii inchisi,
Asa cum i-am avut...
Dintotdeauna.
Merg inainte,
Stiind ca poate voi cadea
Gindindu-ma la tine.
Si chiar daca nu voi cadea
Intr-o dizgratie profunda,
Ma voi gindi la tine...
Iubindu-te mereu...
Amintiri
Am citit trei carti Despre toate amintirile Pe care le-as putea avea... Daca as trai...
|
|
Zilele acelea de mai
S-au spulberat in umbra timpului
Asemeni unui vis frumos,
Din care doar lumina Lunii,
Revarsata printre acei copaci
Ai dragostei noastre,
A mai ramas...
Zilele acelea de mai
Nu vor mai fi niciodata
Asa cum poate ca au fost atunci,
Cind doar lumina Lunii
Imi amintea de ele...
Penetrindu-mi sufletul
Cu loviturile de bici
Ale indiferentei tale
Devii usor...
Atit de usor...
Incit tu poti pluti
Si sa ma tintuiesti
In cuiele
Pe care le-ai infipt in cer...
Te crezi atit de important
In josnicia ta mirsava,
Si esti atit de arogant...
Te crezi...puternic ca un zeu...
Dar poate nu stiai
Ca zeii pot sa moara.
Tu lasa-te purtat de vint
Asemeni frunzelor in noapte
Privind spre cerul singerind
Al umbrelor desarte...
Si lasa-te purtat de vint
Acolo, spre niciunde,
Unde e cerul singerind
Si-nconjurat de umbre...
Atunci cind esti lovit de vint
In inima-ti fierbinte
Asculta al meu tainic cint
Durerea sa-ti alinte...
Si-atunci cind esti ucis de vint
Nu-ti plinge a ta soarta
Caci tu ai fost un simplu gind
Pe coala mea cea alba...
Daca as mai avea doar doi pasi de parcurs
Din lungul drum al vietii
M-as opri pe loc, cautindu-mi sentimentele...
Mi-ar placea sa ma zaresc
Undeva, in urma mea,
Asa cum eu am fost in prima zi a vietii...
Dar destinul m-a ales,
Aruncindu-ma intr-o ceata a incertitudinii
Care devine tot mai neclara
Cu fiecare pas pe care-l las in urma mea,
Privind cu ochii-nchisi spre viitor...
Ma intorc acasa
Pasind peste acea linie
A iluziilor si sperantelor cenusii...
Am atitea amintiri in mine
Si nu stiu daca le voi putea pastra...
Acum...
Cind ma intorc acasa,
Intr-un loc in care nu am fost nicicind
Dar care poate ca exista
Undeva...prin gindurile mele...
Privesc spre cer...
E trist si dezolant...
Asemeni unui vis...
De-atunci...demult...
Iar ochii mi se-nchid...
Picioarele ma dor...
Dar stau aici...
Visind din nou...
Ceva ce n-am visat... nicicind...
Visind din nou...
